De vorbă cu doamna profesor Oana Merca

În viața fiecărui adolescent, se strecoară la un moment dat întrebarea legată de viitorul său, de modul în care să își aleagă o meserie și cum să se împlinească pe plan profesional. Dar, de multe ori nesiguranța este cea care ne ghidează și de aceea nu suntem capabili să luăm deciziile corecte.

Despre această nesiguranță și despre gândirea adolescentină din zilele noastre vom discuta astăzi cu doamna profesor de Limba și literatura română, Oana Merca.

1. În cazul dumneavoastră, v-a fost greu să vă decideți asupra meseriei de profesor?

Oana Merca: Nu. A fost un gând simplu, clar, luminos, ce a apărut în capul meu când aveam 6 ani și nu a mai plecat de acolo niciodată.

2. În ce mod influențează familia alegerile tinerilor?

Oana Merca: Mă tem că, în unele cazuri, influența e nefastă. Familia trebuie să sprijine, nu să influențeze.

3. În cazul dumneavoastră, familia v-a influențat în alegerea profesiei?

Oana Merca: Nu. Deși ai mei ar fi dorit să fiu inginer (era o modă a vremii), m-au susținut în alegerea mea.

4. Mulți afirmă că generația noastră este mult prea rebelă, nu se mai interesează de educație, fiind în permanență conectată la aparatura modernă. Dumneavoastră ce părere aveți în legătură cu acest lucru?

Oana Merca: Eu vă iubesc pur și simplu. Aș dori să am mereu pentru voi vorba cea mai bună, sfatul cel mai înțelept. Nu vă judec la calup și  nici pe fiecare în parte.

5. Cu toții știm că ați conceput această idee a proiectelor, bazată pe a face elevii să înțeleagă mai bine o lectură, regizând-o. V-ați gândit la început că ideea va rezista până în prezent?

Oana Merca: Nu m-am gândit. Nu fac niciodată planuri. Frumusețea vieții stă în puterea de a  epuiza clipa. Proiectele noastre sunt ceva irepetabil, nu în forma, ci în esența lor. E ceva ce ne leagă, ce nu înțelegem și simțim decât noi. De aceea nici nu îmi place să vorbesc prea mult despre acest subiect.

6.  Care este mesajul dumneavoastră pentru elevii liceului nostru și nu numai?

Oana Merca: Nu am mesaje. Am de dat o mulțime de lucruri, dar mesaje…

Interviu realizat de: Liana Morăruș, Valentina Pință(X G)

Read More

Experimentul lui Milgram

Psihologia sociala este subdomeniul psihologiei care studiaza comportamentul individual in context social.
In anii 60, Stanley Milgram a realizat unul dintre cele mai socante experimente de psihologie sociala, experiment ce studiaza obedienta oamenilor.
Subiectii erau recrutati printr-un anunt in ziarul local. Acestia erau barbati intre 20 si 50 de ani, cu cele mai diverse slujbe. Sosind la laborator, subiectul intalneste un barbat obisnuit(complicele), ce sustine ca se afla acolo tot in calitate de subiect.Cei doi sunt intampinati de un experimentator(rol jucat de altcineva decat Milgram, acesta observand de dupa un perete de sticla). Unul dintre cei doi trebuie sa joace elevul si unul profesorul, experimentul fiindu-le prezentat drept unul ce testeaza capacitatile de invatare.Complicele ajunge intotdeauna sa fie elevul,prin trucarea tragerii la sorti.Elevul e asezat intr-un scaun electric intr-o incapere alaturata chiar sub ochii subiectului.Elevul trebuie sa memoreze o serie de perechi de cuvinte, spuse de profesor.De fiecare data cand greseste, subiectul e instruit sa ii administreze socuri electrice, din ce in ce mai puternice :de la 15 la 450 volti, cu cresteri de 15 volti. Cand se ajunge la 300 de volti subiectul poate auzi victima batand in perete. La 315 volti zgomotul se repeta, dupa care nu se mai aude nimic:elevul nu mai da niciun fel de raspuns . Absenta raspunsului e considerata drept raspuns gresit, deci este aplicat un soc mai mare in intensitate. O parte importanta a experimentului o constituie si replicile experimentatorului:”Va rog sa continuati” sau „Nu aveti de ales, trebuie sa continuati” spuse subiectului cand acesta ezita, cand vrea sa intrerupa experimentul.Procentul de subiecti obedienti, adica cei care ajung sa administreze cele mai mari socuri, este de 65%, un procent mult mai mare fata de estimarile facute de psihologi.
Procentul poate varia. De exemplu, atunci cand experimentatorul nu este in aceeasi camera procentul e de 20,5%. Daca cadrul experimentului se schimba(de la Universitatea Yale se ajunge la un birou intr-un oras de provincie) procentul ajunge la 48%.
Acest experiment,dezbatut indelung si cu rezultate atat de neasteptate te face sa te gandesti de doua ori la tot ceea ce stii despre propria persoana. Niciunul dintre noi nu se crede in stare de un asemenea comportament. Totusi, rezultatele vorbesc de la sine. Pe parcursul timpului,experimentul a fost repetat, procentul „subiectilor obedienti”crescand.
Acest tip de comportament nu trebuie sa ne duca cu gandul la sadism. Ceea ce ne face sa actionam impotriva propriilor valori morale,impuse de societate, este in mod ironic presiunea aceleasi societati. In incercarea de a fi acceptati, in incercarea de a da ascultare unui pricipiu de baza,ascultarea autoritatilor,ajungem sa incalcam principii mult mai importante.

Articol scris de: Nitulescu Gabriela(X A)

Read More

TOP 7 CHUCK(Y)

                Chuck Chucky Chuck. E timpul pentru… Top 7! Starring Chuck Bartowski / Taylor / Bass / Testa / Scolnik / Norris si Chucky. Ce mai au ei in comun afara de nume? Nimic (cam asta era ideea).

                Acesta este un fun-top, asa ca incercam sa lasam la usa toata seriozitatea cotidiana care ne mananca zilnic. Noi suntem aici sa radem (sau sa ne speriem) impreuna. Prin urmare, vom incepe cu:

Chuck Bartowski – “Saving the world...at $11 an hour.”

                Aia care au inventat serialele merita sa primeasca titlu de “Sir” sau “Dame”. Pe bune! Ziceti voi ca nu am fi distrusi fara acest “fruct interzis” pe care il folosim zilnice si care, pentru unii, incepe dupa ce ajung acasa si se termina abia la 1-2 noaptea (asta abia dupa ce te tot ameninta mama ca iti opreste netul sau ca iti iau cablul de la monitor).

                Acum urmeaza un mic sondaj: cati dintre voi ati descoperit macar un serial de care nu va plictisiti niciodata pentru ca este prea “awesome”? Eu le-am cam pierdut numaratoarea, dar pot spune ca ultima mea descoperire (pe care nu o regret!) este Chuck. Are tot ce poti sa ceri de la viata! Tip inalt si nostim? Bifat! Explozi? Bifat! Tipa sexy la care si eu m-as holba intruna? Bifat! Matt Bomer (White Collar)si Brandon Routh (Superman Returns)? Cel mai mare bifat!

                Pentru actualii si viitorii fani Chuck, un filmulet de vreo 6 minute in care sunt prezentate cateva secventa din primul si al doilea sezon (no spoiler alert): http://www.youtube.com/watch?v=xi5029VwMxo

                Punct bonus: poarta Chuck Taylor Converse. Nimic nu e aleatoriu!

Chuck Taylor – “All Star”

                Prima mea pereche de adidasi de iesit in oras a fost o pereche de Converse negri cu imprimeu floral pe care am purtat-o aproape zilnic timp de aproape 2 sau 3 ani, pana mi-am luat o a doua pereche, doar ca asta e cu 2 fete, una gri si una neagra. Dar nu asta e ideea. Toata lumea iubeste Converse. Prin urmare, toti il iubim pe Chuck Taylor pentru influenta sa care ne-a marcat garderoba inca din 1922. Long live Chuck!

Chuck Bass – “My name is Chuck Bass”

                Si ne intoarcem la seriale, numai ca de data asta nu ne mai concentram asupra unui Chuck sensibil si nostim, ci a unui alt Chuck care ne-a aratat ca poate face orice pentru cei dragi, dar care are si probleme (destul de zdravene) cu alcoolul si femeile. Doamnelor si domnilor (dar mai ales domnisoarelor), as vrea sa il chem pe scena pe... Chuck Bass!

                Pentru acesta parte a articolului, am gasit pe net un mic slideshow cu 50 dintre cele mai bune momente ale lui Chuck in serialul Gossip Girl. (http://www.popsugar.com.au/Hot-Chuck-Bass-Pictures-Gossip-Girl-25356556 ).

                La el nu prea cred ca e ceva de comentat, avand in vedere ca destul de multa lumea se uita / se uita la Gossip Girl. Pacat totusi ca nu ne-am putut bucura de accentul lui britanic pentru ca ar fi fost mult mai interesant (e nascut in Stevenage, UK).

Chuck Testa – „Nope. Just Chuck Testa”

                YouTube-arii sa se prezinte la datorie. The FineBros, intr-un episod Kids React au prezentat o reclama mai ciudata (http://www.youtube.com/watch?v=BpY8NTwU5zg ). Reclama l-a facut pe Chuck Testa foarte cunoscut, ajungand, in momentul de fata, la aproape 13 milioane si jumatete de vizualizari (sper ca nu va asteptati la video-uri virale precum Gangnam Style cu 1.302 miliarde de vizualizari sau Evolution of Dance care a depasit pragul de 200 de milioane de vizualizare, dar are 13,482,190 la momentul crearii topului, ceea ce e impresionant pentru un non-music video postat in august 2011).

                Filmuletul original e aici: http://www.youtube.com/watch?v=LJP1DphOWPs

Chuck Scolnik

                Serialele domina acest top cu 3 personaje din seriale cu numele de Chuck, iar ultimul este Chuck Scolnik. Fanii One Tree Hill il cunosc, dar pentru ceilalti voi face o mica descriere a sa: e un pusti ce are ceva daddy-issues, ceea ce-l fac destul de enervant in raport cu celalalte personaje de varsta lui. Imaginativi-l ca pe un Glen Glen din Viata cu Louie, numai ca nu e chiar atat de gras si nu are strungareata.

                Recunosc, are si el momentele sale cand chiar iti este mila de el, chiar daca sunt destul de rare.

Chucky – „Come to papa!”

        Pentru Chucky nu cred ca e nevoie de vreo introducere. Acesta papusa, probabil ca si claunii (IT al lui Stephen King in special) cauzeaza, de cele mai multe ori, traume (e putin exagerat termenul, dar hei, tuturor le e frica de ceva/cineva care arata asta; naiba, e ca un fel de  Freddy Krueger pentru multi dintre noi).

                In timpul research-ului, am gasit destul de multe replici pe care le folosim, fara sa realizam ca il citam pe Chucky si familia sa. De asemenea, am descoperit ca prea-dragutii producatori de la Hollywood ne vor pregatii pentru ziua de Halloween a acestui an cel de-al cincilea film al seriei, intitulat Curse of Chucky, actiune ce va avea loc intre Bride of Chucky (1998) si Seed of Chucky (2004).

·         Chucky: „This is nuts! And I have a VERY high tolerance for nuts.„

·         Chucky: „Attaboy, kid... attaboy! „

·         Glen: „But violence is bad. It said so on TV.” 
      Chucky: „Not violence... Vio-lins! Violins are bad.”

Chuck Norris – „I don't initiate violence, I retaliate.”

                And now, ladies and gentlemen, I present you the one and only... Chuck Norris!          

                Initial ma gandisem sa fac un top 7 numai cu cele mai nostime  glume ale lui Chuck (sau cel putin din punctul meu de vedere). Dar hei, toate sunt de la foarte bune in sus si nu ma puteam folosii doar de 7.

                Avand in vedere ca si acest idol nu are nevoie de vreo introducere, va voi prezenta, totusi, 7 bancuri:

1.       Chuck Norris a vazut sfarsitul de la Tanar si nelinistit.

2.       Chuck Norris poate sa construiasca o casa incepand cu acoperisul.

3.       Chuck Norris nu suna la numarul gresit. Tu raspunzi la telefonul gresit.

4.       Chuck Norris i-a dat aspirinei o durere de cap.

5.       Chuck Norris a numarat pana la infinit – de 2 ori.

6.      Chuck Norris a lovit la un moment dat un cal in barbie. Astazi, descendentii se numesc girafe.

7.       Chuck Norris a facut un Happy Meal sa planga.

                Pentru mai multe bancuri, vizitati http://www.chucknorrisfacts.com/

Autor: Ruxandra Toma(XI B)

Read More

Idealurile… oare chiar le putem indeplini pe toate?

V-ati gandit vreodata ca a nu va indeplini un ideal, un vis este de fapt o realizare, chiar un dar ?
Da, intr-adevar, este un punct de vedere din care evitam sa privim deoarece consideram aceasta o scuza sau o scapare pentru lucrurile importante in viata pe care nu reusim sa le indeplinim. Omul pastreaza inca in interiorul lui radacini ale omului universal, adica acea fiinta capabila sa realizeze tot, sa stie tot, sa fie peste tot. Ce-i drept, in Antichitate, cat si in Evul Mediu, omul reusea , pe cat posibil, sa atinga IDEALUL UNIVERSAL , adica acela de a detine cunostinte in toate domeniile. Stiintele erau inca in dezvoltare, iar oportunitatile erau infime in comparatie cu deschiderile oferite in ziua de astazi, in concluzie omul inzestrat cu inteligenta putea atinge treptele cunostintei supreme in acele timpuri.
Si totusi, despre acei oameni care erau etichetati unanim ca oglinda intelepciunii si culturii, chiar credeti ca erau multumiti cu atat? Un bun exemplu ar putea fi Lorenzo Magnificul, cunoscut ca Il Magnifico, personalitatate proeminenta atat in politica, cat si in arta si literatura italiena. Ei bine, numai din numele sau ne putem da seama de maretia caracterului pe care il impunea. Aceasta minte luminata a incurajat pictura, sculptura, literatura, era un om cu un suflet generos, incercand sa impace poltica si poporul in acelasi timp. Dar, repet, credeti ca un om care face multe lucruri, realizeaza tot ce isi propune? Raspuns este, indubitabil, NU! Va asigur , dragi cititori, ca Lorenzo a murit si totusi mai avea inca multe lucruri de indeplinit. Va explicati de ce un om care a infaptuit atat de multe lucruri benefice, care s-a remarcat din toate planurile, un om considerat UNIVERSAL, simtea ca nu isi duse la bun sfarsit misiunea?
E evident ca toata lumea constientizeaza faptul ca un geniul, in cazul nostrum Il Magnifico, e avid si nu se satura niciodata, ca mintea lui este capabila sa teasa idei, pornind de la un simplu cuvant. In mod implicit, el incerca sa atinga teluri cat mai inalte, idealuri cat mai marete. Iar pe langa toate acestea, reuseste sa
transpuna in realitate multe din ambitiile sale, dar nu pe toate, intrucat numarul si complexitatea lor sunt inimaginabile.
Asadar, consider ca neindeplinirea idelurilor este de fapt o realizare deoarece, dupa cum spune si marele dirijor de origine austriaca, Herbert von Karajan, ,,cine isi indeplineste toate obiectivele inseamna ca le-a asezat prea jos,,. Acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit daca nu cumva fiinta umana poate face mai mult decat ceea ce realizeaza. Esential este sa nu fim multumiti cu ce am construit deja in viata, ci sa tintim cat mai departe.
Prin urmare, cititorule, a nu-ti indeplini unul dintre idealuri nu trebuie sa ridice o problema, ci sa fie un un proiect pe care generatiile urmatoare il vor pune in practica. Important este ca ideea sa aiba un contur armonios definit si sa fie inzestrata cu suflet… Cat despre mintea a carei imaginatie abunda in idei si concepe idealuri, ea are datoria morala de a ramane optimista si de a pastreza speranta ca poate, candva, acestea vor deveni realitate.

Articol scris de: Mara Iosif (X G)
Foto: accelerateme.net

Read More

Is it what we say, or is it how we say it?

I guess the obvious answer is “how we say it”. I guess most people assume that what really matters is how we deliver the message we have, how we say what we want to say. This basically implies that as long as you know how to say what you want to say, your message will get through – if you don’t, it won’t. This seems rather reasonable in the social context we live every day, but I think that this kind of reasoning can go incredibly wrong.

First of all, we have the people that have the right messages but the wrong delivery system. I have noticed this particular problem very often. People know what they want to say, they have incredibly good points, but are clueless about actually making those points. What is actually frustrating when this happens is that their opinions go unnoticed – they’re discredited from the start just because they don’t have the proper delivery for their points.

Society tends to be especially critical of people who don’t express themselves properly. This is a shame because most times, exactly the best idea can be the one that is not even considered. Of course, if the delivery is a total mess and nobody can actually understand what the one who’s talking is saying, it’s reasonable enough that his or her point will not be considered. But when the one who’s speaking is just not like-able, or not calm enough, or not funny enough – I believe the problem is with the audience, since it can’t separate someone’s way of talking from that person’s main idea.

Second of all, we have those with amazing delivery systems, yet poor ideas and opinions. What happens in those cases is… people are convinced merely because what they heard sounded good, not because it actually was good. When someone who speaks well and knows how to get his opinions considered, no matter how bad they actually are, is compared with someone who has trouble expressing himself even though his ideas are amazing, the first one will always receive more credit.

This happens exactly because we tend to judge ideas by how they are presented, and by who they are presented, instead of judging ideas by their potential benefits and by the reasoning behind them. I do believe that the world would be a better place if we could properly see the difference between a good speaker and a good thinker.

Yet, at the end of the day, it’s close to impossible for something like this to happen. Our opinions will always be judged by how we present them. And because of this, we must keep in mind two things. Firstly, we need to learn how to get our ideas through. Secondly, if someone can’t do that, it doesn’t mean he or she has a bad idea.

Articol scris de Raluca-Ioana Vacaru (11B)

Read More

PEDOFILIE SAU DRAGOSTE SINCERA? (LOLITA-VLADIMIR NABOKOV)

Pedofilie sau pur si simplu confesiunea unui barbat de 37 de ani pentru o “nimfeta” de numai 13? Dupa citirea cartii am realizat de ce cartea a primit atat de multe reactii negative din partea cititorilor, ingroziti de pasiunea unui barbat matur pentru Dolores,o fetita de numai 13 ani.


Synopsis:

Humbert Humbert, un barbat in varsta de 37 de ani poarta o simpatie obsesiva pentru pentru fetitele in prag de adolescenta,numite de catre acesta “nimfete” , urmarindu-le peste tot,indiferent de compania pe care o aveau acestea. Atunci cand o intalneste pe Dolores, pasiunea obsesiva si exagerata pentru “nimfete” se amplifica, Humbert recurgand la orice mijloc moral sau immoral pentru a petrece cat mai mult timp alaturi de draga sa Lolita, ajungand sa se casatoreasca cu mama acesteia,Charlotte.
Desi actiunile barbatului sunt imorale, tanara domnisoara este suprinzator de receptiva si raspunde avansurilor sale, ajungand pe un drum al maturizarii precoce. Obsesia care se creeaza asupra copilei si dorinta de a fi cat mai aproape de ea sunt sentimente pe care Humbert le astern intr-un jurnal propriu, singur care de altfel il da de gol in fata sotiei sale, aceasta la randul ei murind intr-un accident de masina. Secretul barbatului ramane nedivulgat.



Parerea mea:

Fiind prima data cand citesc o astfel de carte, am fost cu adevarat scarbita de actiunile lui Humbert si de posibilitatea existentei unei mentalitati atat de bolnave la un barbat. Intr-un final,reusind sa diger povestea am realizat ca de fapt povestea este una de dragoste, de confesiune, Lolita fiind un participant direct, cu toate ca existau nenumarate impedimente morale. Humbert traieste o drama, in care jocurile erotice erau singurele care reuseau sa il scoata din anonimat.
Ceea ce m-a socat foarte tare a fost faptul ca mie chiar mi-a placut, cu toate ca la inceput aveam numai cuvinte de ocara la adresa lui Humber si pornisem cu premisa ca acesta nu merita decat dispret.
V-o recomand pentru ca este o lectura cu mult diferita de literatura moderna, cotidiana, fara vampiri,varcolaci,lupi si copii mutanti. Este o lectura in care dramatismul omului care este infrant de evenimentele coplesitoare din viata sa, tristetea si nefericirea acestuia il determina sa foloseasca orice mijloc pentru a-si vedea scopul implinit.

Articol scris de: Tereza Martin(X F)
Sursa foto: Tumblr

Read More

Victorii la baschet feminin

Luni, 11 februarie, in liceul nostru s-a desfasurat o competitive de baschet la care au mai luat parte alte 2 echipe : Colegiul Tehnic Forestier si CMC Sinaia.
Competitia a debutat in jurul orei 900 cu meciul dintre CNNG si CMC Sinaia, meci care s-a terminat cu o victorie a echipei noastre, la o diferenta considerabila, 30-9.
Competitia a continuat tot cu echipa noastra, de data acesta, contra celor de la Forestier, in care ne-am impus la fel de categoric : 30-13, urmand ca ultimul meci sa se dispute intre Forestier si CMC Sinaia.
Cea mai buna marcatoare a liceului nostru a fost Bianca Hedesiu, cu 21 de puncte inscrise in ambele meciuri.
“ Am fost foarte increzatoare , stiam de ce suntem in stare. Trebuia sa castigam ambele jocuri. Nu pot spune ca un adversar a fost mai bun decat celalalt, dar daca ar fi sa aleg as spune ca fetele din Sinaia au jucat mai bine astazi. “ – a declarat Raluca Vacaru, la finalul competitiei.
Asadar, fetele noastre merita toate laudele voastre pentru cele doua victorii.

Autori: Ovidiu Tuglea si Adrian Duta(10 A)

Read More

Ziua Rosiei Montane

Miercuri, 6 februarie - o zi obisnuita pentru cei mai multi dintre noi, dar nu pentru Colegiul National Nicolae Grigorescu. Liceul a gazduit un evenimentul organizat cu ocazia Zilei Rosiei Montane.
Aceasta activitate s-a desfasurat in laboratorul de biologie cu ajutorul unei echipe de 10 voluntari, condusa de Delaport Teodor, elev in clasa a X-a .
Activitatea a inceput la ora 1400 cu un film de prezentare al Patrimoniului National al Rosiei Montane. Acesta a fost urmat de o dezbatere academica pe tema exploatarii resurselor din zona, organizata de elevi ai liceului. Evenimentul s-a incheiat cu un scurt film de prezentare a orasului .
Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat atat elevi si profesori ai liceului, cat si membrii din comunitatea locala. Acestia au ramas placut surprinsi de implicarea echipei de voluntari si de subiectul foarte controversat pe care acestia l-au dezbatut.
Evenimentul s-a dovedit a fi un real succes . Organizatorii au beneficiat atat de sprijinul directoarelor scolii, cat si al profesorilor.
Speram ca urmatoarele proiecte organizate in cadrul liceului sa beneficieze de acelasi sprijin si sa aiba parte de si mai mult succes.

Autori: Ovidiu Tuglea si Adrian Duta(10 A)

Read More

I aspire to be the person my dog thinks I am

I remember telling a friend this and getting a weird look back. “Oh, so you aspire to feed animals and clean up after them?”, he said. That’s not exactly what I’m talking about. What I’m saying is, my dog treats me like I would like to be treated by anyone: with loyalty, care, trust. A dog treats his owner like the owner is a person who deserves to be loved. 

When he destroys your brand-new flowers, and you chase him around with a stick, yelling like it’s World War 3… he still doesn’t hate you, even though he probably has no idea why you’re being so hostile to him. You’re still the person that keeps him alive: you give him food, water, shelter; you give him love and all that. And in return, he loves you and protects you. For him, despite all your defects, you’re perfect. You’re the reason he’s alive, and he’s trying to make up for it every day of his live.

And while he’s trying and trying to make up for it, days pass. And as days pass, you feed him and you give him water and you give him shelter. And so, he never really thinks that his job to protect you is over, and he keeps on being loyal and caring.

And at the end of the day, after running around and yelling at the dog, you smile and look at him and go play with him. In five minutes you’ve forgotten about your tulips. And he forgets you’ve been chasing him around like a psycho. Even more, neither one of you, in the whole frenzy, stopped loving the other for a second.

And this right here is true friendship. I think people have a lot to learn from these animals. They rarely realize that when you throw them a frisbee, it’s because they need to catch it. Or that when you’re forgotten to feed them, you’ve probably given them enough for one day already.

I think that… friendship is just benefits in an infinity loop. I do something for you today, and you owe me and do something for me tomorrow, and then I think you’ve done more than I did in the first place and I feel like I owe you, and so on. Sure, there are other things there. But that’s friendship for me (as long as it’s not only based on these kinds of interests, of course).

And true friendship… just like the dog and his owner. True friendship is when two people support each other, and they’re so used to it that they don’t even see it anymore – the benefit for which we owe each other… is merely being there.

Articol scris de: Raluca-Ioana Vacaru (11B)

Poza: http://rebela-wanted.deviantart.com/

Read More

Clubul de arte vizuale si-a deschis portile

Prima intalnire a clubului de arte vizuale a avut loc pe 25 ianuarie la ora 14:00, intr-o clasa de la subsol. Ei bine, mai degraba e o incapere, relativ mica, singura pusa la dispozitie de scoala. Se vede ca nimeni nu intra aici de obicei: mobila, chiar si aerul, sunt inca pline de praf. Totusi, de azi incaperea aceasta capata un nou suflu. De cum intra copiii , locul se transforma. Fiind prima intalnire, cei mici, de clasa a V-a, sunt amestecati cu cei mari. Fiecare isi alege un loc pe care cel mai probabil il va pastra pentru restul anului; se face putina curatenie, se scot instrumentele de desen si pictura si dupa o scurta introducere, prima „lectie” incepe. Folosesc ghilimele deoarece aceasta nu e o lectie propriu-zisa, dupa o programa impusa de oameni care nici nu stiu cum e sa predai. Nici atmosfera nu e aceea a unei lectii standard. Copiii cunt relaxati, nu exista presiune, nu trebuie sa te grabesti, nu trebuie sa iti faci griji ca ce faci nu corspunde unui tipar impus. Domnul profesor e acolo sa prezinte tema, sa dea sfaturi si sa te ajute sa devii un artist mai bun. Se vede ca pune multa pasiune in ce face-aduce tot felul de materiale didactice si e dispus sa renunte la timpul sau liber, singura rasplata fiind una sufleteasca. Adevarul e ca nu oricine poate face asta, nu oricine poate sa se dedice astfel unui proiect, fara promisiunea unei rasplate materiale. Un alt lucru ce mi se pare cu adevarat uimitor la acest club e ca membrii vor putea intra in aceasta incapere oricand, pentru a-si termina lucrarile. Poate unora li se pare ceva iresponsabil, insa eu cred ca in acest fel un copil poate invata sa devina mai responsabil, capatand in acelasi timp si incredere in sine. Nu multi profesori au aceasta incredere in elevi, desi cred ca nu ar fi dezamagiti daca ar alege sa o faca.

Articol scris de Gabriela Nitulescu(X A)

Read More

So, how do you plead?

We say that judging is human, and that judging is normal. We say that everybody judges everybody. That we all somehow hate each other. And the problem is, we're right – we all somehow hate each other, we all judge each other, and judging is, indeed, human and normal. But the mere fact that judging is human and normal doesn't justify it at all.

It happens every moment of every day – we judge someone's actions by our opinion of the said person, not by the reasons behind the action, or by the motivations, or by the outcome. We label people as “selfish”, “weird”, “annoying”, “hypocritical” and even “kind” or “good” not because of their actions and their reasons, but by how those actions affected us. When someone does something that seems selfish to us, we label that person as being selfish, even though what he did was the most selfless thing in the world. And by the same logic, we think that everybody who is kind to us is always kind at heart too.

We fail to realize that what we believe and what we think isn't always the ultimate truth. The way an action affects us does not define that action at all. For most people, actions speak louder than words. And they might. Hell, they often do. But even though actions speak louder than words, they never speak louder than reasons. This is something we should remember every time we put a label on something. Before we criticize someone, we should be absolutely sure we comprehend exactly what happened, in the most objective way possible.

Yet this is a little tricky. It's hard to “put ourselves in someone else's shoes”, as the saying goes. It's incredibly challenging to consider someone else's point of view. And it's not even about asking “what would I have done in his/her position?”. That's a weak question, because what I would have done isn't necessarily the right thing to do. So rather, ask yourself “given circumstances, given the state of the person who did whatever it is he/she did... was the action justified?”. Because this implies that even though whatever it was that the person did wasn't the best option, it could have still been justified by his or her circumstances.

What I'm trying to say is... it's important to give someone the benefit of the doubt. Because you never really know what actually happened unless you stay for a little while and try to understand the whole story. Because behind every action, there are reasons: priorities, beliefs, opinions, relationships, and so on. Behind everything someone ever does, there's a reason that made him or her go through with it.

So, my point isn't that we shouldn't judge people at all – that's impossible. My point is that when we do judge, we should keep in mind that something, somewhere, triggered what we're judging. And that maybe, in the context of that something, and that somewhere, we can understand and we can accept some things that we wouldn't have understood and accepted otherwise.

Because people really do surprise you – you never know just how kind that person you labeled “selfish” is. You never know just how smart the person you labeled “stupid” can be. Because every day, you, too, are labeled as being “selfish”, “stupid”, “weird” - sometimes because you really were, and sometimes, even though you weren't. And you do know just how frustrating it is when your reasons are not properly understood. And exactly because you know, you should consider trying to be more flexible when it comes to your opinions of other people. 

Articol scris de

Raluca-Ioana Vacaru, XIB

Fotografie preluata de la: http://itswaypastmythoughts.blogspot.ro

Read More

Kunsthal Style

Sursa: www.flickr.com/photos/bwats/5025442533/

Initial m-am gandit sa fac un review la un film, dar nu m-am putu decide la care. Aveam in minte 2 optiuni:

• Django Unchained, film lansat recent care face destul de multa valve din cauza secventelor parca scoase din Left4Dead si unde cuvantul “nigga” era la el acasa, sau
• Bullhead, film de origine belgiana care a fost nominalizat la Oscar pentru “Cel mai bun film strain” in 2012.

                Insa un eveniment “monden” mi-a atras atentia, si anume “jaful secolului” care a avut la Rotterdam in luna octombrie a anului 2012. Probabil ca ati vazut la stiri ca avem niste conationali cu destul sange-n ei ce au reusit sa fure niste tablouri (7 la numar, mai exact), realizate de pictori cu renume precum Pablo Picasso, Henri Matisse sau Claude Monet (nu Jean Monnet, politicianul; exista de cele mai multe ori o confuzie intre cei doi din cauza numelui).

                Revenind insa la “oitele noastre”, as vrea sa va povestesc cum sta treaba: A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata, din rude mari imparatesti un prea frumos muzeu in Rotterdam, pe nume Kunsthal. Aici se cazeaza anual in jur de 25 de expozitii si este casa mai multor opere de arta. Dar asta e putin relevant pentru ca pe noi poate nu ne intereseaza ca si-a deschis portile in 1992 sau ca mai sunt “gazduite” si alte tablouri din patrimoniul mondial. Pe noi ne intereseaza cum de au reusit niste romani sa fure niste tablourile, care, conform Realitatii TV, valoreaza in jur de 300 de milioane de euro.

                Din motive intemeiate nu s-a facut publice metodele prin care a avut loc jaful. Dar sa ne gandim asa. Cine ar vrea sa publice chestii de genul asta? Imaginati-va cum ar fi sa aflam ca Mona Lisa a fost furata folosind aceeasi metoda (bine, nu ar fi prima data cand ar fi furata, dar ca idee). Sau ne trezim (doamne fereste) cu cateva schite in minus la muzeul Grigorescu (acum intend coarda; nu putem compara Rotterdam cu Campina).

                Dar hai ca ma departez deja prea mult de subiect. Motivul pentru care am decis sa scriu despre acest subiect nu prea are de-a face (in mare parte) cu afinitea mea pentru arta, ci din cauza prostiei (puteam sa folosesc cuvinte mai naspa, dar “prostia” e cel mai bland la care m-am putut gandi). Ce m-a facut sa zic asta? Faptul ca o parte din picture au fost adapostite intr-o bunga de un leu si ca unu dintre hoti a retinut ca a furat un tablou de Matisse pentru ca numele “i s-a părut cuvântul foarte apropiat de cuvântul Matiz” (via gandul.info). Va pot spune ca am auzit destul de multe absurditati, insa aici se intrece masura. Am ras atat de tare incat mama a crezut ca ma uit la Two and a Half Men (variant cu Charlie Sheen…). Adica hai sa evaluam situatia: a avut loc un furt la un muzeu al carui scenariu e numai bun White Collar, hotii au dat lovitura nu cu una sau doua, ci cu sapte picture, dar nu au retinut numele tablourilor furate sau ale pictorilor decat dupa o asemanare cu un… Matiz? Da, e destul de trist.

                Si cam asa sta treaba. Sper ca nu a fost chiar atat de plictisitor si ne mai auzim.

Autor: Ruxandra Toma(XI B)

Read More