Dogmas and other devils

We are brought up with the idea that we have to think like everybody else. And I'm not talking about having the same personality – that'll never happen. I'm talking about being brought up with the same system of values, with the same sense of right and wrong. We are all taught the same things: it is wrong to swear, it is wrong to brag, it is wrong to hit someone in the face. It is, however, morally right to be polite, to be friendly, to help other people.

And because we all have the same system of values, and we all have the same mentality, we are biased against anyone who actually defies those dogmas. Now at some extent, that's fine. Especially at this age, when this bias isn't formed completely. But my problem with this is that even though we are taught the same things, and we have all the same set of values, that doesn't mean that those are the right things and values.

What am I talking about, really? Well, a very good and somewhat meaningful example would be racism. Now in the society we live in, racism isn't that big a problem anymore. But let's think a little about the Great Depression. In that time, kids were brought up exactly with this idea: black people are bad and evil and we shouldn't talk to them because... well... because they're black. Some of you might have read Harper Lee's “To Kill a Mockingbird” (if you haven't, please do, it's a very good book) and probably know what I'm talking about. Basically, one of the values of the society was racism. It was quite common to be racist in that time, and if you weren't, you'd sure face a lot of hardship when trying to fit into the society.

So in other words, this is one of those things that everybody believed were true. And if you didn't, you'd be judged because of it. Yet disagreeing with the status quo was exactly what was needed in order to change things for the better. Only when someone really stands for his or her beliefs, even though those beliefs are in complete contradiction with what the whole society believes, can something great be accomplished.

No one who is someone ever thought like everybody else did. Nelson Mandela fought a system that was supported by the Dutch and British colonists. Martin Luther King fought a value that stood at the core of the American society. But let's not only talk about racism here. Let's talk broader.

Michael Jordan didn't make his high school's varsity basketball team when he was a sophomore because “he was too short”. He afterwards became a legend of basketball. Walt Disney was fired from a newspaper for “lacking imagination”. He afterwards became a legend of innovation. The Beatles were thought to have “no future in the music industry” by a record label. They afterwards became legends of the pop-rock industry.

Now what's the bottom line here? All these people thought differently. They were round pegs in square holes. They didn't accept the opinions of others – because the others may be wrong. They accomplished their goals by not accepting the common set of values that was imposed by the society.

So basically, questioning everything (as I said in the previous article I wrote) is good because it makes you think clearer – it makes you see whether the society is actually right. It makes you see whether you can make an actual change. And most of the times, you can.


Articol scris de:
Raluca-Ioana Vacaru (XI B)
Photo courtesy of ©iStockphoto.com/mbortolino

Read More

Atenție, adolescenți!

Din ce in ce mai multi adolescenți îngroașă rândurile dependenților de alcool și de droguri. Teribilismul este cel care, de cele mai multe ori, îi aduce în această situație. Pe lângă faptul că, în cazul minorilor, consumul acestor substanțe este ilegal, ele au și un efect negativ asupra lor: consecințe ilegale, performanțe școlare slabe, probleme familiale etc.

De ce cad pradă adolescenții acestori vicii?

De foarte multe ori adolescenții cred că sunt neînțeleși, că nimeni nu îi ascultă. Dorința  de ”afirmare” și de a atrage atenția celorlalți sunt cauze des întâlnite ale dependenței de alcool si de droguri. Grupul de prieteni poate fi, de asemenea, o cauză, adolescenții fiind ușor influențabili. Pentru a nu fi izolați de prietenii care au ”experiență” ei decid sa își testeze limitele, lucru ușor de realizat în cazul adolescenților, organismul lor nefiind pregătit să suporte consecințele consumului acestor substanțe.

Statistici privind consumul de alcool si droguri la adolescenti

Studiile arată că aproximativ 10% dintre adolescenți fumează până la 15 țigări pe zi, 20 de zile pe lună. Acest procent este în continuă creștere. Tutunul creează dependență și are efecte nocive multiple.

75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional, iar 28% spun că au consumat alcool în mod exagerat (mai mult de 5 băuturi tari într-un interval de câteva ore).

Aproximativ 40% dintre adolescenți au consumat măcar odată marijuana, iar 22% folosesc frecvent acest drog.

Consumul marijuanei este des întâlnit și preferat de adolescenți.

 Drogul poate produce pierderi de memorie, tulburări cognitive sau de atenție.

Cum îi putem ajuta să scape de acest viciu?
Există mai multe programe adresate adolescenților cu acest tip de probleme. Ele sunt foarte bine structurate și supravegheate. Exista centre specializate, dar și spitale care oferă posibilitatea înscrierii într-un astfel de program. Adolescentul este internat într-un asemenea centru aproximativ patru săptămâni și primește ajutor din partea personalului specializat. Sunt și programe care nu necesită internarea și se bazează în general pe psihoterapie asociată cu terapie familială.

Autor:

Valentina Pință(X G)

Read More

Creativity and its demons

I can’t even begin to count how many times I’ve seen people who have big problems when it comes to being creative. It seems to be really hard for people to use their imagination to the fullest. Now, I’m not saying that nobody is creative – that would be wrong. What I’m saying is that most of the times, we basically fail to be creative.

Some psychologists have noticed this too and did some research in this matter. Their study was, ironically enough, pretty darn creative, if you ask me. They made this study on people of all ages, from kindergarten kids to adults, telling them to make a list of all the things they can do with a paperclip. The result was somewhat unexpected – the older you are, the fewer things you would do with a paperclip. One would think that after years and years of school and human interaction, we’d know how to answer such a simple question.

Yet the truth lies in the opposite field. It seems that exactly the education system is to blame. See, we are born knowing nothing. And when you know nothing, nothing seems impossible to you. A kindergarten kid, when he thinks of a paperclip, he can think it is three meters long, and made of chocolate. It that’s the case, there are a lot more things to do with a paperclip than merely holding pages together.

But as we grow up, and as we go to school, we learn what a paperclip is, what it looks like, and what it’s used for. And when you know so much about something, it’s hard to think outside of what you know. The thought of a three-meter paperclip that’s made of chocolate somewhat makes you laugh. I mean, really, why would something like that exist?

This kind of thinking is exactly why we fail when it comes to creativity. And the education system is to blame because it teaches you how things should be done, like there’s no other way to do them. You are encouraged to memorize rather than to think, you are encouraged to do it how the teacher taught you rather than find your own way.

What you should understand from this isn’t that school makes you stupid. School teaches you a lot, if you pay attention sometimes. And all these things are useful, if combined with thinking. What you should understand is that when you’re encouraged to think, you should question everything. Because that’s exactly the where creativity lies – in thinking outside of what you’ve been taught. In questioning even the most obvious answers.

Articol scris de:

Raluca Ioana Văcaru(XI B)

Read More

De fapt, SUA nu este la mii de kilometri distanță deloc

Numeric vorbind, șansele sunt că ai cont de facebook. Numeric vorbind, șansele sunt că îl folosești zilnic. Numeric vorbind, șansele sunt că nu doar odată ai văzut o poză in News Feed cu New York – noaptea, la răsărit, la apus, ziua, iarna. Șansele sunt și mai mari că i-ai dat like, pentru că, na, e New York – cu toții iubim ideea gigantului oraș american, cu toții ne-am dori să mergem acolo, măcar o dată. Dar de ce să fim exclusiviști? Nu ne-ar deranja să mergem nici în Los Angeles,  Chicago, Boston, Providence... și lista poate continua.

Ideea este, vrem să vizităm SUA. Dar de ce trebuie să ne oprim la vizitat? Ce-ar fi, spun eu, să locuim in SUA? Și nu în sensul că mergem să muncim, ci să o facem ca la carte: facultate și master / doctorat, apoi un job plătit bine. Toate în țara pe care visăm doar să o vizităm. Pare departe continentul ăsta, dar e mai aproape decât cred mulți. Asta vreau să vă demonstrez în articolul ăsta.

De ce USA?

Exista multe motive pentru care ar trebui să iei în considerare educația în Statele Unite – criterii care, pentru mine, au făcut diferența în momentul în care mi-am pus problema studiului în străinătate. Voi analiza criteriile pe rând, cât mai concis.

Calitatea educației

Primul lucru de considerat este, bineînțeles, calitatea învățământului. Analizând mai multe topuri mondiale de universități, ajungem la concluzia că cele mai bune facultăți sunt cele americane. În topul oficial, ARWU (Academic Ranking of World Universities), din primele 15, 13 sunt americane. În afară de poziția 5 – Cambridge, și poziția 10 – Oxford, avem nume precum Harvard, Princeton, Yale, MIT – toate din Statele Unite.

Dar și mai jos de poziția 15, lucrurile stau similar. Cel mai ușor te convingi accesând pagina ARWU – arwu.org, unde vei vedea că facultățile americane domină primele poziții.

Sistemul de învățământ

Sistemul de învățământ american este deosebit prin faptul că îți dă ocazia să faci ceea ce îți place. Spre exemplu, în Anglia, dacă vrei să studiezi Inteligență Artificială trebuie sa faci specializare de Computer Science generalizat (adică va trebui să faci și lucruri care nu te interesează), urmând ca abia în anul trei să îți iei un curs în plus de Inteligență  Artificială. În Statele Unite, lucrurile stau foarte diferit. Specializarea tot Computer Science este, însă ți se pun la dispoziție cursuri din care tu trebuie să îți alegi – în general foarte multe cursuri pot fi chiar și sute. Ceea ce înseamnă că poți să te concentrezi doar pe ceea ce vrei.

Un alt lucru extraordinar la sistemul lor este că nu trebuie să știi de dinainte ce vrei să faci. În Anglia, când trimiți aplicația, declari specializarea pe care vrei să o urmezi, iar în facultate vei face numai cursuri care țin de specializarea ta. În SUA, nu trebuie să declari o specializare până la sfârșitul anului doi. Facultatea îți lasă libertatea de a îți lua cursuri din orice domeniu în primii doi ani, pentru a te decide ce vrei să studiezi, urmând ca în următorii doi să te specializezi cu adevărat.

Acest lucru funcționează pentru ca sistemul lor se bazează pe „credite”. O specializare necesită un număr de n credite pentru a fi completată, iar fiecare curs are propriul lui număr de credite care se adună la numărul tău total, în funcție de cât de avansat e. Singura ta obligație față de facultate este ca la sfârșit să îți completezi creditele pentru a primi diplomă – însă nu îi interesează cum faci asta. Deci, în afara acestor cursuri care îți completează specializarea, tu poți să iei orice alte cursuri vrei tu.

 Și, crede-mă, ai de unde alege. Am o cunoștiință care a făcut facultatea la Harvard, și în anul doi povestea că au un curs, se numește How to be happy. Alt curs tratează diferite tipuri de ciocolată și diferențele de gust dintre ele. Poți studia de la limba etruscă până la neuroștiințe cognitive.

Ceea ce mă aduce la al treilea criteriu...

Pot să studiez ceea ce vreau?

Un foarte mare atu al facultăților americane este că îți lasă să îți modelezi specializarea după bunul plac. Pentru unii, e posibil să nu fie foarte important. Spre exemplu, când vrei să faci medicină, nu prea ai nevoie de un astfel de atu. Însă problema se pune în cazul specializărilor interdisciplinare. Și aici am să vă dau un exemplu concret – pe mine.

Eu vreau să studiez Științe Cognitive, cu aplicație în Inteligență Artificială. Mai pe românește, vreau ca la un moment dat să fac cercetare în crearea unui robot care simulează perfect comportamentul uman. Ceea ce înseamnă că specializarea mea trebuie să se bazeze pe mai multe discipline: neuroștiințe, psihologie comportamentală, lingvistică, filosofia minții, și programare. O astfel de specializare se poate face doar la facultăți americane, pentru că la restul facultăților ești obligat să studiezi o singură materie.

Okok. Dar cât de relevant este asta pentru tine, daca nu ai în plan să faci ceva așa de complicat? Ei bine, imaginează-ți că nu trebuie să studiezi strict biologie, adică toate tipurile de biologie care există. Poți să te concentrezi doar pe biologie moleculară, sa zicem, sau pe anatomie. Avantajul este că la sfârșitul facultății, cunoștiințele tale vor fii mult concentrate pe aria ta de specializare decât la sfarșitul unei alte facultăți.

Cât mă costă?

Ultimul criteriu, dar probabil unul dintre cele mai importante, ține de partea financiară. Hai să luăm alte țări pentru început. În Anglia, cifrele stau cam așa:

Tuition fee: £9,747-£23,631 (depending on what you study)

College Fee: £3,300-£4,400 pounds per year (depending on which college you study at)

Living expenses: £6,000-£7,500 (depending on your lifestyle)

Este de reținut că facultățile din Anglia nu dau burse, ci împrumuturi.

În Danemarca, tuiția e gratuită, dar trebuie să îți plătești cazarea și masa.

În Statele Unite, teoretic, costă 45000$ - 50000$ pe an. Dar asta doar teoretic, pentru că, practic, trebuie să plătești decat cât poți. O parte dintre facultățile americane (cam toate dintre primele 50-70 din lume) acordă ajutor financiar „Full Need”. Ceea ce înseamna că, odată ce ești admis, trebuie să le trimiți niște hârțogâraie în care declari tot - de la veniturile anuale ale părinților până la valoarea totală a tablourilor pe care le ai în casă. În urma declarațiilor ăstora, facultatea își dă seama cât îți permiți să plătești, și încearcă să te ajute. Iar prin încearcă, vreau să spun că îți dă tot ajutorul financiar de care ai nevoie. Deci, dacă nu îți permiți sa dai nimic, nu dai nimic – ai și cazare, și masă, și tuiție acoperite. Dacă îți permiți să dai 1000$ pe an, atât îți vor cere.

Cum ajung acolo?

Până aici v-am spus ce e frumos la Statele Unite (am uitat sa menționez, că Fraternity Parties sunt exact cum le vedeți în filme). Practic, dai cât poți și ai parte de o experiență foarte faină. Totuși trebuie să treci prin anumite etape înainte să ajungi la asta.

După cum am menționat și mai sus, pentru a intra la o asfel de facultate trebuie să trimiți o aplicație.  Aplicația asta este un dosar în care tu trebuie să scrii totul despre tine. Totul se trimite online, prin www.commonapp.org. Aplicația asta este de doua feluri:

1.       Common Application, care este valabilă și identică pentru toate facultățile din SUA

2.       Supplement to the Common Application, care diferă de la facultate la facultate.

Există mai multe lucruri care contează pentru o facultate americană:

Activitățile extracurriculare

Aici intră nu numai voluntariatele, dar și olimpiadele și concursurile. Îi intereseaza să vadă oameni „well-rounded”, care nu au numai rezultate la concursuri, dar fac și voluntariate. Un alt lucru care le place americanilor la nebunie e vorbăraia. Daca ești la clubul de dezbateri al școlii, și mai ai și vreun rezultat la un concurs, o să arăți cu atât mai bine în ochii lor.

Cu alte cuvinte, du-te peste tot – dar cu un scop. Spre exemplu, eu am fost în Olanda la un internship anti-drog (asta ar fi voluntariat), fac voluntariat la o organizație anti-drog (tot voluntariat), și sunt în clubul de dezbateri. Pe lângă asta, am un premiu la un concurs internațional de informatică și unul la un concurs național de robotică. Cam asta vor de la tine – să ai chestii cât mai diverse, să arăți că nu ești doar un tocilar care învață toată ziua, ci că ești bun la materia ta, dar te implici și în societate. Iar cu cât lucrurile astea sunt duse la un nivel mai înalt, cu atât ai șanse mai mari (întotdeauna un concurs internațional va impresiona mai mult decât unul național). Cu alte cuvinte: laudă-te. Exact cum am făcut eu mai devreme.

Examenele

Daaaa, știu. Asta e partea nasoală. Dar trebuie făcută și asta daca iți dorești să ajungi acolo. Dar înainte să enumăr cele trei examene care trebuie date, vreau să subliniez că, daca aveai de gând sa îți dai Cambridge-ul, ar trebui să te mai gândești de câteva ori – Cambridge-ul e recunoscut doar prin România (fun fact: la universitatea Cambridge nu se poate intra cu Cambridge-ul). Ok.

Cum spuneam, avem trei examene: SAT, SAT II, și TOEFL.

SAT-ul (Standardized admission test) este un examen de 4 ore care testează cât de bine te vei descurca într-un mediu academic. Cu alte cuvinte, să nu înțelegi că e un test de limbă, testul de limbă este TOEFLul. SAT-ul nu testează câtă engleza știi (dar trebuie să știi engleză ca să îl iei), ci testează capacitatea ta de a gândi repede, de a trage concluzii pe baza unor teste, și de a folosi gramatica într-un mod eficient. Are 10 secțiuni:

3 de Writing, dintre care una este un eseu argumentativ, iar celelalte două de gramatică

3 de Mathematical Reasoning, un nume pompos pentru matematică „de bun simț”, pe care și un copil de la filologie trebuie să o știe – se testează lucruri de nivel de clasa a opta

3 de Critical Reading – întrebări de vocabular (o să ai de învățat ceva cuvinte pompoase pentru asta) și întrebări puse pe texte

1 Experimental Section, care poate fi oricare dintre cele trei de mai sus, în afară de eseu, în care ei testează diferite tipuri de întrebări. Punctajul de la secțiunea asta nu contează la punctajul final, însă cum nu vei știi care este secțiunea experimentala, va trebui să răspunzi la ea la fel de serios ca la restul.

Punctajul maxim este de 2400 (800+800+800). Nu există cu adevărat un scor minim pentru SAT, însă bunul simț spune că ar fi foarte bine să fie în jur de 2100-2200.

SAT II-urile sunt examene de materii. Trebuie să îți alegi două sau trei materii, între fizică, chimie, mate, biologie, istorie, literatură, franceză, germană, și alte multe limbi străine, la care să dai un examen care testează noțiuni de bază ale acelor materii. Punctajul maxim este de 800 la fiecare materie, și este bine să ai peste 750.

TOEFL-ul este testul de limbă (Test of English as a foreign language) care este obligatoriu numai pentru studenții internaționali (ceea ce implică faptul că SAT si SAT II sunt obligatorii și pentru americani... SATurile sunt un fel de bacalaureat american). Mai multe despre TOEFL nu am să spun aici pentru că probabil că știți despre ce este vorba. Este recomandat un scor în jur de 110 din 120 pentru TOEFL internet based.

Eseurile

Știu că este multă informație în articolul ăsta, dar, după cum spun americanii „bear with me”.

O altă componentă a aplicaței este un eseu (sau chiar mai multe, depinde). Asta e partea la care nu există „bine” sau „rău”. Ei în eseu caută să îți vadă personalitatea. În eseu trebuie să povestești despre tine și să le demonstrezi că ești o persoană care ar ar face o diferență în campusul lor. Aici e partea în care trebuie să te lauzi cât mai frumos cu toate activitățile tale, și să îți pui personalitatea în evidență. Mai mult de atât nu prea pot să vă spun despre asta. It’s all up to you.

Am șanse?

Dacă intri pe site-ul Harvard, scrie undeva asta: nu există un mod prin care să intri garantat la facultatea noastra. Dar singurul mod în care poți să fii sigur că nu intrii este să nu aplici. Ideea este că oricine are șansă să intre la o facultate bună în SUA dacă muncește un pic. Este greu de spus, totuși, unde. Spre exemplu, știu copii cu olimpiade județene și ceva voluntariate care au intrat la Harvard, pentru că, probabil, comitetul de admisii a văzut ceva deosebit în ei... dar știu și copii medaliați la olimpiade internaționale care nu au intrat nicăieri.

Asta demonstrează că fiecare componentă a aplicației contează. Faptul că nu ești olimpic intenațional nu e o problemă enormă, cât timp compensezi cu restul aplicației: scoruri bune la SATuri și activități extrașcolare impresionante. Ceea ce contează pentru ei, la sfârșitul zilei, este întregul tău profil, nu doar un anumit aspect. Dacă le demonstrezi că ești o persoană specială, cineva care să aducă ceva în plus campusului lor, ai șanse mari să intri oriunde, dacă îți dai un pic silința la SATuri.

Ăsta e ultimul headline, promit

Mă dor degetele de la tot ce am scris, deci nu te mai țin mult. Dar după ce am scris patru pagini, se cere o concluzie inteligentă. Dar în loc de asta prefer să las totul fără concluzie, pentru că o concluzie incheie discuția – eu am vrut aici doar să o încep.

Articol scris de:

Raluca Ioana Văcaru(XI B)

Read More

DĂ O FUGĂ LA PADINA!

În toamna acestui an am transformat o zi obişnuită într-una deosebită. Am constituit împreună cu familia o scurtă plimbare printre pădurile Munţilor Bucegi. Deşi nu am stat mult, scurta călătorie a fost de efect.

Traseul înspre Padina nu a fost tocmai liniştit. Venind dinspre Moroeni Târgovişte, drumul era forestier. Am  trecut pe lângă Lacul Bolboci. Peisajul este mirific, păduri, munţi, ape, Lacul Bolboci, Peştera Ialomiţa , Mănăstirea Padina,locuri incredibil de frumoase şi liniştite care merită văzute.

Lacul Bolboci este un lac de baraj natural din Masivul Bucegi, aflat in valea Ialomiţei situat la 10 km de Peştera Ialomiţei şi 8 km de Sinaia. Cabana Bolboci s-a construit pe malul lacului în anul 1928. Împrejuirimile acestui lac sunt de o frumuseţe rara.

Şi asta nu e tot! Peştera Ialomiţa este fabuloasă, mai ales pentru cei cu picioare agere şi spate trainic, deoarece cavarna este alunecoasă iar aplecările nu vor lipsi. Se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița, la o altitudine de 1.530 m. Se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și sali. Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli.

Gura peșterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mănăstirea Ialomiţei, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum.

Biserica este construită din lemn pe o fundaţie de piatră. Pereţii sunt căptuşiţi la exterior cu şindrilă. Picturile bisericii sunt cu adevărat deosebite.

La întoarcere, am mers pe celălalt drum, spre Sinaia. Până acolo, şoseaua foarte bine asfaltata se ramifica spre Piatra Arsă, Babele şi mai greu accesibil Crucea Caraiman.

Piatra Arsă este renumită pentru Cabana Piatra Arsă ulterior transformată în Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă, situat pe platoul Bucegilor, la o altitudine de 1950 m.

Babele sunt formţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare, din Bucegi. ”Ciupercile„ de piatră împreună cu Sfinxul atrag mulţi turişti la Cabana Babele.

Alt lucru ce atrage turişti este Padina Fest, un fel de festival care pune un accent deosebit pe mişcarea în aer liber şi sport, organizând maratoane.

Cei pasionați de ciclism vor avea ocazia de a explora  Parcul Natural Bucegi cu traseele incredibile din zonă în cadrul Maratonului  Bucegilor, un maraton de MTB cross courty, într-un cadru spectaculos, la o altitudine de până la 2000 metri.

Nu va lipsi nici un maraton de alergare exclusiv pe cărări de munte. Serile vor fi animate de concerte organitate în detaliu pentru satisfacerea invitaţiilor. Alte activități sportive ce vor avea loc la festival sunt cele din aria alpinismului: tiroliana, rapel, cățărare, drumeții montane și multe alte surprize care vor ridica adrenalina participanților la cote maxime.

Padina Fest îi așteaptă pe toți cei care doresc să se alăture mișcării într-un cadru organizat în care respectul pentru natură este pe primul loc in prioritățile organizatorilor.

Acestea fiind spuse, Padina şi minunatele sale împrejurimi va asteaptă!

Articol scris de:

Diana Gîjoi(IX D)

Read More

AMĂGEŞTE-ŢI GRIJILE C-UN ZÂMBET

Foto: benjaminsmith

Fie că avem 12, 20 sau 40 de ani,  cu toţii avem viaţa noastră, grijile, supărările, bucuriile şi principiile noastre. Cu toţii avem sentimente, fie ele răutăcioase sau blânde.

Dar ce ne facem când o frământare ne face sa lăsăm capul in jos?

NUU!  Nu trebuie sa lăsăm niciodată capul in jos, ci din contră, să ieşim la suprafată zâmbind.

Dragă lectore, citeşte în continuare pentru a conştientiza cât de importat este să zâmbim în orice situaţie.

Hmm, ai vrea sa fie cerul însorit? Priveşte-l acum, şi observa că e superb în orice moment (unul din motivele pentru a zâmbi).

Când zâmbim suntem mai atractivi şi în plus ţinem şi ridurile la distantă, deoarece lucrăm muşchii feţei.

Atunci când treci printr-un moment nu tocmai reuşit, zâmbeşte. Se putea şi mai rau, aşa că bucură-te de ceea ce ai, ce trăieşti, ce vezi, ce simţi.

Oricât de trist eşti, zâmbetul iţi schimbă starea de spirit. Poate va fi mai uşor dacă începi sa râzi din orice (fără abuz).

Râsul este contagios! Aşa ca atunci când vezi pe cineva râzând, fă-o si tu.

Mulţi medici au afirmat că râsul este o metodă eficientă pentru a scăpa de stres, îmbunătăţind şi sistemul imunitar. Zâmbetul este ca un remediu natural pentru durerile corpului dar şi ale sufletului.

Dimineaţa, ridică-te din pat zâmbind. Aşa vei avea o zi mai buna, vei avea succes, vei fi optimist.

Ai o famile, care chiar dacă nu o spune cu voce tare, te iubeşte şi cu siguranţa ţi-ar fi mai greu fară ea. Zâmbeşte că ai parte de acest lucru minunat.

Zâmbeşte când faci ceva pentru tine: iţi schimbi coafura, iţi cumperi o haină nouă sau ceva de mâncare, te relaxezi şi te simţi bine.

Când îţi întâlneşti prietenii, iubitul/iubita, zâmbeşte din nou. Te vei apropia de ei. Dacă acum te consideri singur, zâmbeşte deoarece te aşteaptă începuturi interesante.

Sunt atâtea motive să zâmbeşti... Fă acest lucru atunci cand eşti complimentat, atunci cand un necunoscut îţi zâmbeşte, când te caută cineva, când te plictiseşti, când vezi un copilaş fericit...

Zâmbeşte când vezi un cuplu şi bucură-te ca încă mai există iubire.

Eşti un om perfect în felul tău, un om unic, iubit, apreciat dar și invidiat. Zâmbeşte căci acestea sunt semne bune.

Sunt mii de motive pentru a ne bucura de viaţă.

În concluzie, în unele momente ne rămane doar zâmbetul, aşa că preţuieşte-l. Este foarte important să zâmbeşti, poate îţi vei da seama. Poţi uita măcar câteva secunde de griji dacă zâmbeşti.

  Articol scris de:

  Diana Gîjoi(IX D)

Read More

Make a wish, then stop wishing and get to work. Chop-chop.

Foto: Stefan Lamoureux

„Make a wish”, she said, „but don’t tell me what it is, because you’ll jinx it”.

I was probably in first grade – if not in kindergarten – when I first heard these words. I’m not sure if I had found an eyelash on my jacket, or if there were dandelions around, or whatever context might call for making a wish. But I did. I made a wish, and didn’t tell anyone what I wished for, scared that it might not come true. Now, you have to remember, I was in elementary school – it was pretty normal for me to believe something like that. When we were young, we all made wishes upon stars, or symmetric hours, or heaven-knows-what-else. Some of us still do that, half-jokingly, half-serious.

Some weeks ago, though, I was in a train, heading home, and I overheard a conversation between two girls, that were probably about sixteen and seventeen years old. One of them told the other that the day before, she saw a falling star, and that she made a wish. The instant reply was “be careful not to tell anyone, cause it won’t come true”.

Then I asked myself… why not tell anyone? Why not let people know what you actually want? See, we grew up with the misconception that when we want something, we shouldn’t say it. We should keep it to ourselves, and expect the wishes to come true on their own. You may laugh, but I really blame the superstition I cited earlier. Of course most of us (especially the girls – cause you will probably never see a guy make a wish upon a star) are so used to this idea, that it’s almost a reflex to keep our wishes to ourselves. Plenty of times I have heard guys complaining that girls never say what they want, yet expect what they want to happen. Well, can you blame them? Look what they grew up with.

We have yet to realize that when we want something, we should just say it. Nothing can be accomplished by staying quiet in a corner and wishing someone would guess what you’re expecting. Of course, I’m not saying that we should tell everyone and then magically, our wish comes true.

Basically, the only way to get what you want is do something about it.

Articol scris de:

Raluca Ioana Văcaru(XI B)

Read More