PEDOFILIE SAU DRAGOSTE SINCERA? (LOLITA-VLADIMIR NABOKOV)

Pedofilie sau pur si simplu confesiunea unui barbat de 37 de ani pentru o “nimfeta” de numai 13? Dupa citirea cartii am realizat de ce cartea a primit atat de multe reactii negative din partea cititorilor, ingroziti de pasiunea unui barbat matur pentru Dolores,o fetita de numai 13 ani.


Synopsis:

Humbert Humbert, un barbat in varsta de 37 de ani poarta o simpatie obsesiva pentru pentru fetitele in prag de adolescenta,numite de catre acesta “nimfete” , urmarindu-le peste tot,indiferent de compania pe care o aveau acestea. Atunci cand o intalneste pe Dolores, pasiunea obsesiva si exagerata pentru “nimfete” se amplifica, Humbert recurgand la orice mijloc moral sau immoral pentru a petrece cat mai mult timp alaturi de draga sa Lolita, ajungand sa se casatoreasca cu mama acesteia,Charlotte.
Desi actiunile barbatului sunt imorale, tanara domnisoara este suprinzator de receptiva si raspunde avansurilor sale, ajungand pe un drum al maturizarii precoce. Obsesia care se creeaza asupra copilei si dorinta de a fi cat mai aproape de ea sunt sentimente pe care Humbert le astern intr-un jurnal propriu, singur care de altfel il da de gol in fata sotiei sale, aceasta la randul ei murind intr-un accident de masina. Secretul barbatului ramane nedivulgat.



Parerea mea:

Fiind prima data cand citesc o astfel de carte, am fost cu adevarat scarbita de actiunile lui Humbert si de posibilitatea existentei unei mentalitati atat de bolnave la un barbat. Intr-un final,reusind sa diger povestea am realizat ca de fapt povestea este una de dragoste, de confesiune, Lolita fiind un participant direct, cu toate ca existau nenumarate impedimente morale. Humbert traieste o drama, in care jocurile erotice erau singurele care reuseau sa il scoata din anonimat.
Ceea ce m-a socat foarte tare a fost faptul ca mie chiar mi-a placut, cu toate ca la inceput aveam numai cuvinte de ocara la adresa lui Humber si pornisem cu premisa ca acesta nu merita decat dispret.
V-o recomand pentru ca este o lectura cu mult diferita de literatura moderna, cotidiana, fara vampiri,varcolaci,lupi si copii mutanti. Este o lectura in care dramatismul omului care este infrant de evenimentele coplesitoare din viata sa, tristetea si nefericirea acestuia il determina sa foloseasca orice mijloc pentru a-si vedea scopul implinit.

Articol scris de: Tereza Martin(X F)
Sursa foto: Tumblr

Read More

Victorii la baschet feminin

Luni, 11 februarie, in liceul nostru s-a desfasurat o competitive de baschet la care au mai luat parte alte 2 echipe : Colegiul Tehnic Forestier si CMC Sinaia.
Competitia a debutat in jurul orei 900 cu meciul dintre CNNG si CMC Sinaia, meci care s-a terminat cu o victorie a echipei noastre, la o diferenta considerabila, 30-9.
Competitia a continuat tot cu echipa noastra, de data acesta, contra celor de la Forestier, in care ne-am impus la fel de categoric : 30-13, urmand ca ultimul meci sa se dispute intre Forestier si CMC Sinaia.
Cea mai buna marcatoare a liceului nostru a fost Bianca Hedesiu, cu 21 de puncte inscrise in ambele meciuri.
“ Am fost foarte increzatoare , stiam de ce suntem in stare. Trebuia sa castigam ambele jocuri. Nu pot spune ca un adversar a fost mai bun decat celalalt, dar daca ar fi sa aleg as spune ca fetele din Sinaia au jucat mai bine astazi. “ – a declarat Raluca Vacaru, la finalul competitiei.
Asadar, fetele noastre merita toate laudele voastre pentru cele doua victorii.

Autori: Ovidiu Tuglea si Adrian Duta(10 A)

Read More

Ziua Rosiei Montane

Miercuri, 6 februarie - o zi obisnuita pentru cei mai multi dintre noi, dar nu pentru Colegiul National Nicolae Grigorescu. Liceul a gazduit un evenimentul organizat cu ocazia Zilei Rosiei Montane.
Aceasta activitate s-a desfasurat in laboratorul de biologie cu ajutorul unei echipe de 10 voluntari, condusa de Delaport Teodor, elev in clasa a X-a .
Activitatea a inceput la ora 1400 cu un film de prezentare al Patrimoniului National al Rosiei Montane. Acesta a fost urmat de o dezbatere academica pe tema exploatarii resurselor din zona, organizata de elevi ai liceului. Evenimentul s-a incheiat cu un scurt film de prezentare a orasului .
Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat atat elevi si profesori ai liceului, cat si membrii din comunitatea locala. Acestia au ramas placut surprinsi de implicarea echipei de voluntari si de subiectul foarte controversat pe care acestia l-au dezbatut.
Evenimentul s-a dovedit a fi un real succes . Organizatorii au beneficiat atat de sprijinul directoarelor scolii, cat si al profesorilor.
Speram ca urmatoarele proiecte organizate in cadrul liceului sa beneficieze de acelasi sprijin si sa aiba parte de si mai mult succes.

Autori: Ovidiu Tuglea si Adrian Duta(10 A)

Read More

I aspire to be the person my dog thinks I am

I remember telling a friend this and getting a weird look back. “Oh, so you aspire to feed animals and clean up after them?”, he said. That’s not exactly what I’m talking about. What I’m saying is, my dog treats me like I would like to be treated by anyone: with loyalty, care, trust. A dog treats his owner like the owner is a person who deserves to be loved. 

When he destroys your brand-new flowers, and you chase him around with a stick, yelling like it’s World War 3… he still doesn’t hate you, even though he probably has no idea why you’re being so hostile to him. You’re still the person that keeps him alive: you give him food, water, shelter; you give him love and all that. And in return, he loves you and protects you. For him, despite all your defects, you’re perfect. You’re the reason he’s alive, and he’s trying to make up for it every day of his live.

And while he’s trying and trying to make up for it, days pass. And as days pass, you feed him and you give him water and you give him shelter. And so, he never really thinks that his job to protect you is over, and he keeps on being loyal and caring.

And at the end of the day, after running around and yelling at the dog, you smile and look at him and go play with him. In five minutes you’ve forgotten about your tulips. And he forgets you’ve been chasing him around like a psycho. Even more, neither one of you, in the whole frenzy, stopped loving the other for a second.

And this right here is true friendship. I think people have a lot to learn from these animals. They rarely realize that when you throw them a frisbee, it’s because they need to catch it. Or that when you’re forgotten to feed them, you’ve probably given them enough for one day already.

I think that… friendship is just benefits in an infinity loop. I do something for you today, and you owe me and do something for me tomorrow, and then I think you’ve done more than I did in the first place and I feel like I owe you, and so on. Sure, there are other things there. But that’s friendship for me (as long as it’s not only based on these kinds of interests, of course).

And true friendship… just like the dog and his owner. True friendship is when two people support each other, and they’re so used to it that they don’t even see it anymore – the benefit for which we owe each other… is merely being there.

Articol scris de: Raluca-Ioana Vacaru (11B)

Poza: http://rebela-wanted.deviantart.com/

Read More

Clubul de arte vizuale si-a deschis portile

Prima intalnire a clubului de arte vizuale a avut loc pe 25 ianuarie la ora 14:00, intr-o clasa de la subsol. Ei bine, mai degraba e o incapere, relativ mica, singura pusa la dispozitie de scoala. Se vede ca nimeni nu intra aici de obicei: mobila, chiar si aerul, sunt inca pline de praf. Totusi, de azi incaperea aceasta capata un nou suflu. De cum intra copiii , locul se transforma. Fiind prima intalnire, cei mici, de clasa a V-a, sunt amestecati cu cei mari. Fiecare isi alege un loc pe care cel mai probabil il va pastra pentru restul anului; se face putina curatenie, se scot instrumentele de desen si pictura si dupa o scurta introducere, prima „lectie” incepe. Folosesc ghilimele deoarece aceasta nu e o lectie propriu-zisa, dupa o programa impusa de oameni care nici nu stiu cum e sa predai. Nici atmosfera nu e aceea a unei lectii standard. Copiii cunt relaxati, nu exista presiune, nu trebuie sa te grabesti, nu trebuie sa iti faci griji ca ce faci nu corspunde unui tipar impus. Domnul profesor e acolo sa prezinte tema, sa dea sfaturi si sa te ajute sa devii un artist mai bun. Se vede ca pune multa pasiune in ce face-aduce tot felul de materiale didactice si e dispus sa renunte la timpul sau liber, singura rasplata fiind una sufleteasca. Adevarul e ca nu oricine poate face asta, nu oricine poate sa se dedice astfel unui proiect, fara promisiunea unei rasplate materiale. Un alt lucru ce mi se pare cu adevarat uimitor la acest club e ca membrii vor putea intra in aceasta incapere oricand, pentru a-si termina lucrarile. Poate unora li se pare ceva iresponsabil, insa eu cred ca in acest fel un copil poate invata sa devina mai responsabil, capatand in acelasi timp si incredere in sine. Nu multi profesori au aceasta incredere in elevi, desi cred ca nu ar fi dezamagiti daca ar alege sa o faca.

Articol scris de Gabriela Nitulescu(X A)

Read More

So, how do you plead?

We say that judging is human, and that judging is normal. We say that everybody judges everybody. That we all somehow hate each other. And the problem is, we're right – we all somehow hate each other, we all judge each other, and judging is, indeed, human and normal. But the mere fact that judging is human and normal doesn't justify it at all.

It happens every moment of every day – we judge someone's actions by our opinion of the said person, not by the reasons behind the action, or by the motivations, or by the outcome. We label people as “selfish”, “weird”, “annoying”, “hypocritical” and even “kind” or “good” not because of their actions and their reasons, but by how those actions affected us. When someone does something that seems selfish to us, we label that person as being selfish, even though what he did was the most selfless thing in the world. And by the same logic, we think that everybody who is kind to us is always kind at heart too.

We fail to realize that what we believe and what we think isn't always the ultimate truth. The way an action affects us does not define that action at all. For most people, actions speak louder than words. And they might. Hell, they often do. But even though actions speak louder than words, they never speak louder than reasons. This is something we should remember every time we put a label on something. Before we criticize someone, we should be absolutely sure we comprehend exactly what happened, in the most objective way possible.

Yet this is a little tricky. It's hard to “put ourselves in someone else's shoes”, as the saying goes. It's incredibly challenging to consider someone else's point of view. And it's not even about asking “what would I have done in his/her position?”. That's a weak question, because what I would have done isn't necessarily the right thing to do. So rather, ask yourself “given circumstances, given the state of the person who did whatever it is he/she did... was the action justified?”. Because this implies that even though whatever it was that the person did wasn't the best option, it could have still been justified by his or her circumstances.

What I'm trying to say is... it's important to give someone the benefit of the doubt. Because you never really know what actually happened unless you stay for a little while and try to understand the whole story. Because behind every action, there are reasons: priorities, beliefs, opinions, relationships, and so on. Behind everything someone ever does, there's a reason that made him or her go through with it.

So, my point isn't that we shouldn't judge people at all – that's impossible. My point is that when we do judge, we should keep in mind that something, somewhere, triggered what we're judging. And that maybe, in the context of that something, and that somewhere, we can understand and we can accept some things that we wouldn't have understood and accepted otherwise.

Because people really do surprise you – you never know just how kind that person you labeled “selfish” is. You never know just how smart the person you labeled “stupid” can be. Because every day, you, too, are labeled as being “selfish”, “stupid”, “weird” - sometimes because you really were, and sometimes, even though you weren't. And you do know just how frustrating it is when your reasons are not properly understood. And exactly because you know, you should consider trying to be more flexible when it comes to your opinions of other people. 

Articol scris de

Raluca-Ioana Vacaru, XIB

Fotografie preluata de la: http://itswaypastmythoughts.blogspot.ro

Read More

Kunsthal Style

Sursa: www.flickr.com/photos/bwats/5025442533/

Initial m-am gandit sa fac un review la un film, dar nu m-am putu decide la care. Aveam in minte 2 optiuni:

• Django Unchained, film lansat recent care face destul de multa valve din cauza secventelor parca scoase din Left4Dead si unde cuvantul “nigga” era la el acasa, sau
• Bullhead, film de origine belgiana care a fost nominalizat la Oscar pentru “Cel mai bun film strain” in 2012.

                Insa un eveniment “monden” mi-a atras atentia, si anume “jaful secolului” care a avut la Rotterdam in luna octombrie a anului 2012. Probabil ca ati vazut la stiri ca avem niste conationali cu destul sange-n ei ce au reusit sa fure niste tablouri (7 la numar, mai exact), realizate de pictori cu renume precum Pablo Picasso, Henri Matisse sau Claude Monet (nu Jean Monnet, politicianul; exista de cele mai multe ori o confuzie intre cei doi din cauza numelui).

                Revenind insa la “oitele noastre”, as vrea sa va povestesc cum sta treaba: A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata, din rude mari imparatesti un prea frumos muzeu in Rotterdam, pe nume Kunsthal. Aici se cazeaza anual in jur de 25 de expozitii si este casa mai multor opere de arta. Dar asta e putin relevant pentru ca pe noi poate nu ne intereseaza ca si-a deschis portile in 1992 sau ca mai sunt “gazduite” si alte tablouri din patrimoniul mondial. Pe noi ne intereseaza cum de au reusit niste romani sa fure niste tablourile, care, conform Realitatii TV, valoreaza in jur de 300 de milioane de euro.

                Din motive intemeiate nu s-a facut publice metodele prin care a avut loc jaful. Dar sa ne gandim asa. Cine ar vrea sa publice chestii de genul asta? Imaginati-va cum ar fi sa aflam ca Mona Lisa a fost furata folosind aceeasi metoda (bine, nu ar fi prima data cand ar fi furata, dar ca idee). Sau ne trezim (doamne fereste) cu cateva schite in minus la muzeul Grigorescu (acum intend coarda; nu putem compara Rotterdam cu Campina).

                Dar hai ca ma departez deja prea mult de subiect. Motivul pentru care am decis sa scriu despre acest subiect nu prea are de-a face (in mare parte) cu afinitea mea pentru arta, ci din cauza prostiei (puteam sa folosesc cuvinte mai naspa, dar “prostia” e cel mai bland la care m-am putut gandi). Ce m-a facut sa zic asta? Faptul ca o parte din picture au fost adapostite intr-o bunga de un leu si ca unu dintre hoti a retinut ca a furat un tablou de Matisse pentru ca numele “i s-a părut cuvântul foarte apropiat de cuvântul Matiz” (via gandul.info). Va pot spune ca am auzit destul de multe absurditati, insa aici se intrece masura. Am ras atat de tare incat mama a crezut ca ma uit la Two and a Half Men (variant cu Charlie Sheen…). Adica hai sa evaluam situatia: a avut loc un furt la un muzeu al carui scenariu e numai bun White Collar, hotii au dat lovitura nu cu una sau doua, ci cu sapte picture, dar nu au retinut numele tablourilor furate sau ale pictorilor decat dupa o asemanare cu un… Matiz? Da, e destul de trist.

                Si cam asa sta treaba. Sper ca nu a fost chiar atat de plictisitor si ne mai auzim.

Autor: Ruxandra Toma(XI B)

Read More