vineri, 15 martie 2013

Club de debate în liceul nostru


Dezbateri academice: sună pompos și formal. Unii spun că într-adevăr ar fi. După cum mulți dintre noi știm, Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” are un club de debate, coordonat de profesorii Geta Sârbu, Iulia Geangu și Oana Merca. Activitatea atrage un număr mare de elevi, doritori de cunoaștere.
Debate-ul constă în înțelegerea critică a temelor de interes major, teme dintr-o diversitate de domenii, de la cele mai complicate până la nivelul vieții cotidiene. Trebuie să fii capabil să construiești argumente și să le poți expune într-un stil academic.
Clubul este deschis atât celor care vor să practice dezbaterile academice, cât și spectatorilor curioși. Elevii implicați își dezvoltă calități native jucând aceste„ meciuri”, dând în același tip dovadă de fairplay. Dezbaterile stimulează motivația de a câștiga și ne învață să pierdem.
În prezent, în clubul de debate activează aproximativ 20 de elevi. Fiecare membru susține un discurs de 8 minute cu reguli stricte, în care au, pe de o parte, rolul de a-și susține punctul de vedere pe care trebuie să-l apere, dar și de a contraargumenta punctul de vedere al echipei adverse.
Acțiunea de debate este patronată de ARDOR, care are mai multe regionale și fiecare dintre ele o competiție națională: la Cluj („Racoviță”- ARDOR Transilvania), la Timișoara (ARDOR Banat) și la București (ARDOR Muntenia).
Recent, 3 echipe din liceul nostru au participat la o competiție de dezbateri academice, desfășurată la Sfântu Gheorghe (Saint George – City of debate, a șaptea ediție). Au participat, în total, 100 de echipe, iar una dintre echipele liceului nostru s-a clasat pe locul al șaselea, cu patru meciuri câștigate din patru, venind din poziția de juniori la categoria seniori. Grupul a fost format din Iulian Popescu, Mihai Ionescu și Monica Ureche. Celelalte două echipe au reușit să câștige trei meciuri din patru.

Articol scris de: Valentina Pință și Liana Morăruș(X G)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu